singurătate

parcă aş fi însărcinată
şi aş avea o singură poftă în lumea asta.
aş merge în picioarele goale
pe câmpia visurilor zgâriate
câteva ore, doar să pun pe limbă
încă o picătură
de singurătate
îngheţată cu măr copt alături.
îmbin utilul cu plăcutul, gheţarul din suflet
pe care nu mai ştiu cum să-l împing
cu lava care mi se scurge din când în când
prin crăpăturile vocii.
parcă aş fi însărcinată
şi mi-ar fi poftă de ceva
fără nume, ceva dintr-o altă lume.
ceva ce nu găseşti în nicio carte de bucate
pentru oamenii cu capul pe umeri
şi inima în piept, temperată,
care se lasă pictată
în pasteluri.
ştiu că greşesc. ştiu că nu-i sănătos.
mi se vor face ţăndări dinţii
şi toată muzica din mine.
mă voi rupe în două pentru o vreme.
mă voi îngrăşa cât toţi sorii din univers la un loc
până mă desprind de toţi şi toate
şi mă prefac într-o gaură neagră.
ştiu. sunt plină de viaţă. dar mai am opt luni
până se va naşte din mine
timpul.
şi între timp, mi-e poftă nestăpânită
de singurătate
şi de tine
în aceeaşi propoziţie.