dar

, dar frunzele din ceai mă ceartă
că îndrăznesc să-ţi ofer
o firimitură din mine.
, dar copacii îşi ning florile
să-mi astupe nările, că nu-i politicos
cât te simt.
, dar m-ai rugat să-ţi promit
că dacă insist să mi te ofer,
mi te voi oferi buchet, lipsită de rădăcini.
, dar mă doare tulpina
şi nu mai vreau să-mi înfig proprii spini
în mine însămi, ca să nu te rănesc
cu aroma mea dulce-amăruie.

, dar, darul cel mai de preţ
ar fi, poate, floarea-mi cea mai vie
presată într-o carte de basme
prăfuită, căci mi-a crescut copilul mare
şi nu trebuie să-i mai citesc prostii la culcare.

, dar doare prea tare
să mă aplatizez
între pagini de copac tăiat în franjuri,
să mă fac că nu exist, nu ştiu, nu mă bucur,
nu pot.

, dar, dragă, viaţa mea
nu-i un clişeu
a cărui intensitate s-a şters
ca creta ieftină
de pe asfaltul timpului.

refuz să îmi împăiez inima,
chiar şi de dragul tău.

, dar, uneori, îmi vine
să-i îngân un cântec de leagăn,
să nu mai bată, gălăgioasa;

să nu mai tulbur degeaba
apele liniştite.