mǎ îmbrac în noapte
şi mi-e prea strâmtǎ.
o ciupiturǎ de ţânţar
pe pielea sufletului
şi-ncǎ una şi-ncǎ douǎ
sute -
îmi trag întunericul
peste mâini şi picioare
şi visuri,
sǎ mǎ protejeze
de câinii care latrǎ prea tare afarǎ
şi de hoţii care nu vor sǎ-mi fure
decât strǎlucirea.
mǎ deghizez
într-un gând haios
şi nu mai adorm
pânǎ dimineaţǎ, când
mǎ odihnesc
pe o pernǎ moale
ţesutǎ din cafea şi începuturi
la care nici n-am început sǎ sper.
da, dragul meu, uite ce bine
cǎ am învǎţat de micǎ
arta de a nǎpârli!
No comments:
Post a Comment