trădare

pădurea
îmbrăcată-n rochie de mireasă
plânge la poalele muntelui.
soarele a parăsit-o
în faţa altarului.
iubirea în care au fost botezaţi amândoi
zace acoperită cu un giulgiu de gheaţă.

la fel şi mie, mama natură
mi-a smuls frunzele într-o bună zi.
mi le pictasem ca pe o dedicaţie specială,
un mulţumesc secret
pentru tinereţea pe care ea şi-a petrecut-o
schimbându-mi scutecele din lumină;
dar iată că ea a considerat mai potrivit
să mă pedepsească
pentru iresponsabilitatea de a îmi fi colorat frunzele
prea mult.

te-ai expus? a ţipat la mine,
acum simte-ţi fiecare fruct
în bătaia vântului meu cel mai aprig.