Friday, June 29, 2012

o chestiune de perspectivǎ


stejarul cel bǎtrân
la umbra cǎruia nu s-a scris nicio poezie
se închinǎ la umbre;
poate, cândva, vreo strǎinǎ
şi-a odihnit capul în poala lui verde crud
şi, pentru o clipǎ, el a gustat o fǎrâmǎ din soare.
lumina este periculoasǎ, avertizeazǎ el florile.
eu duc greul întregului cer pe umeri şi
pǎdurarul mi-e singurul sprijin.

aşa îşi alinta crengile în vânt
stejarul cel mult-prea-bǎtrân,
privind duios pǎdurarul cum fredona un cântec
în timp ce-şi ascuţea ferǎstrǎul.


No comments:

Post a Comment