arcaş nepriceput

ţi-am aşezat mǎrul pe cap
sǎ-mi arǎt mie însǎmi
cât de precis am învǎţat sǎ ţintesc
dupǎ ce m-a antrenat domnul destin
prin cele mai inumane metode;
însǎ calculele nu mi s-au potrivit cu firescul naturii.
mi s-a îndrǎgostit sǎgeata de o razǎ de vis
care se odihnea cuminte pe pieptul tǎu
şi te-am nimerit pe tine, am nimerit dimineaţa,
am nimerit cântecul pǎsǎrilor şi a amuţit universul.
am nimerit luna. am omorât timpul.
am rǎnit grav ceaţa. mi-am ochit din greşealǎ
propriile cuvinte
şi mi-am spart vocea în mii de cioburi.
am doborât stelele una câte una
şi oamenii care se strânseserǎ în jurul meu
şi-au pus atâtea dorinţe,
încât data urmǎtoare
mi-a trecut sǎgeata fix prin cotorul mǎrului,
doar sǎ nu fiu nevoitǎ sǎ recunosc.
sǎ te recunosc. sǎ mǎ recunosc pe mine
o baltǎ mustind de viaţǎ
la picioarele tale
neclintite în perfecţiunea lor,
când rolul meu era altul, sǎ fiu un nor undeva deasupra ta
şi sǎ descopǎr soarele.