tu mǎ întrebi
în limba melodioasǎ
a prezenţei
o mie una de ecuaţii
la care nu trebuie
sǎ ştiu
sǎ vreau
sǎ rǎspund
altfel decât
printr-o metaforǎ
care se încheie cu
semnul întrebǎrii
şi asta-i frumuseţea
noastrǎ.
hai sǎ te întreb şi eu:
de ce
naiba
îţi cumpǎr plicuri fǎrǎ timbru
şi-ţi scriu în propriul sânge
dedicaţii fǎrǎ destinatar?
ce valoare are arta mea
fǎrǎ fond?
un om care-şi ţine r-
re-
resp-
respir-
respira-
respiraţi-
dar, ca de obicei, nu tu trebuie
sǎ îmi rǎspunzi.
braţele tale, strânse puternic în jurul meu,
sunt întotdeauna un ecou
al poeziilor tragice pe care le-am scris
demult, demult de tot, înainte sǎ te cunosc.
iubirea noastrǎ, de unde încep şi unde mǎ termin,
nu este niciodatǎ o afirmaţie
şi asta-i durerea
mea
pe care, sâc mie, sâc ţie, sâc lumii întregi
n-o s-o împart cu tine
în veci.
No comments:
Post a Comment