cinematograful unde preţul unui bilet este vizionarea filmului

mǎ uit la filmul
în care unii oameni
se uitǎ la un film
despre drumul spre cinema.
mi se plictiseşte mâna dreaptǎ.
îmi amorţeşte sufletul
în aşteptarea punctului culminant,
ca şi cum aş aştepta o junglǎ
în mijlocul deşertului.
mǎ doare popcornul
ca un picior fantomǎ
cu care nu am dansat cât aş fi vrut
... îmi încetineşte inima
cǎci a început genericul de final
şi încǎ nu am bǎtut corect ritmul
iubirii.
citesc printre lacrimi – nu se ştie ale cui.
numele actorilor, nicǎieri.
doar pseudonimele personajelor
care au jucat alte personaje.

te privesc pe tine
cum porţi o sutanǎ ţesutǎ din ceaţǎ
şi nu te vǎd, oricât mi-aş încorda
culoarea palǎ a irisurilor.
tu nu ştii sǎ te arǎţi
iar eu citesc subtitrǎrile atât de atentǎ
încât nu te-am ascultat nicio secundǎ.

mǎ întreb doar, înainte sǎ adorm
şi sǎ visez oameni care viseazǎ -
oare cât de singur trebuie sǎ fii tu
în lumea ta din sticlǎ
unde singurul scop pe care îl poţi concepe
este sǎ inventezi o lume din sticlǎ?

sau poate de fapt
eu sunt protagonista
şi tu numai un ecran
golit de mişcare,
în care mǎ reflectez
şi refuz categoric sǎ mǎ recunosc
pe mine?