despre vocea mea din cârpǎ

pânǎ nu demult, o foloseam
sǎ lustruiesc pantofii
doamnelor şi domnilor
mai demni decât mine.
le fǎceam tǎlpile lunǎ
cu zâmbetul ei ca o stea
cǎzǎtoare.

astǎzi,
puţin câte puţin,
centimetru cu centimetru, decibel cu decibel,
îi descopǎr feminitatea.
ne luǎm de mânǎ. o sprijin
sǎ se ridice.
vocea mea ca o cârpǎ
poate curǎţa şi diamante.

îmi voi broda pe ea
ceva frumos -
un suvenir pentru mine însǎmi
din ţinutul cântecului.
apoi, voi crede într-un basm
şi voi zbura pe ţesǎtura-i caldǎ.

curând, mai curând decât am visat,
mi se vor bulbuca ochii de iluminare:
vocea mea nu este şi nu a fost niciodatǎ
o cârpǎ.