nespus

eşti nespus, i-am reproşat.
eşti mută, mi-a răspuns.
atunci învaţă-mă să vorbesc! am rugat-o.
învaţă singură să te rogi, m-a provocat.
am învelit-o în aripile mele
şi ea m-a târât prin noroi.
zboară alături de mine! mi-am găsit în sfârşit vocea,
dar era prea târziu, căci aripile mele
deveniseră hârtie ruptă, mânjită
pe când ea ... ea era lumina.
îşi luase zborul demult, crescuse mare, nespus
de mare, mai mare decât valurile, mai mare
decât o pot iubi eu.
străluceşte pe cer în fiecare zi
şi niciodată pentru mine.
orbeşte-mă! m-am sacrificat eu.
priveşte-mă cum răsar! m-a batjocorit ea.