lecţia dinăuntru

să fie lumină
în mine!

în camera asta pe umerii căreia soarele
şi-a lăsat amprenta ca pe nişte pereţi
între care eu exist,

mă cunosc
dincolo de ceea ce am învăţat
despre mine însămi
de la lecţiile de balet interior
pe care le-am frecventat toată viaţa cu atâta
conştiinciozitate.

astăzi nu sunt copilul
pe care tu l-ai ţinut în braţe
până l-ai ghiftuit cu o urare de bun-venit
de s-a vindecat de furtună
pe cât posibil.

astăzi nu sunt demonul
care te-a iubit de ţi s-a luat pielea
şi nu ai mai simţit
textura exagerat de fină a sincerităţii mele.

astăzi nu sunt fetiţa înfrigurată
care nu avea nevoie decât
de permisiunea să trăiască
în pântecul aceluiaşi univers ca şi ceilalţi.

astăzi îmi simt
fiecare mişcare din corp, fiecare poziţie.
mi-am desfăcut ultimul nod din gât
şi e momentul să îmi sărbătoresc liniştea

fiind un val şi în acelaşi timp marea întreagă,
fiind cerul şi pescăruşul rătăcit în acelaşi timp.

astăzi sunt eu stâlp
şi perete
şi acoperiş
şi pământ.

mă cuprinde bucuria de a nu mă bucura
ca o prietenă veche
ce m-a cunoscut intreaga viaţă
şi abia astăzi a prins curajul
să mă întrebe, cu vocea luminoasă,
cum mă numesc şi cu ce nu îmi ocup zilele
în camera asta infinită
dinăuntrul meu
unde învăţ aritmetica vindecării
singură, în doi, poate în grup, într-un infinit
de oameni.

şi am fost
lumină palidă, timidă,
plină de culori mai efervescente decât trebuia,
lumină care arde, lumină la care se citeşte prea repede
şi se pierde esenţa, lumină frumoasă-
şi am văzut eu că sunt
lumină.