ba chiar asta vroiam să zic

sunt mucul de ţigară
care îşi face siesta
între două fire de iarbă proaspătă.

nu ai dreptate
nici cât stropul de foc
de la o brichetă pe terminate
şi nu mă cunoşti
nici cât un deşert în mijlocul oceanului.

eu sunt coşmarul pădurarului
şi cea care îndrăzneşte să ia stelele în zeflemea
şi fructul de sticlă realizat cu multă migală
pentru un copil flămând.

mă ard din interior, să nu se vadă
cum curg picăturile murdare de ploaie
grele de ruşine pe burlanul ochilor.

mă acopăr
cu păr, căciulă, vise, clişee,
dimineţi în care mint că sunt eroină
şi nopţi când mă prefac că e romantic
ca luna să-mi fie singura confidentă
şi cu orice altceva,
pun orice umbrelă uzată
doar să nu mă vadă nimeni
cum plâng. să nu se ofere nimeni
să îmi cureţe noroiul de pe obraji.

mă cunosc de dinainte de timp,
de când spaţiul era pentru copii mai mari decât mine,
de când nu purtam nume şi nu ştiam
ce înseamnă să te naşti şi să fii om -

nu-mi spune tu acum
că fulgerele care m-au trăsnit
erau numai un cântec.
hai, nu-mi veni cu poveşti
cum că simplul fapt de a continua să respir
ar însemna că cenuşa din plămânii mei
e doar o pictură abstractă a cuiva
care n-avea ce face într-o zi prea senină.

eu mă ştiu pe mine
şi îmi ştiu toate pietrele funerare.