şi dacǎ aş reuşi sǎ fur un curcubeu, ar fi tot în nuanţe de gri

dacǎ ţi-aş accepta cuvântul de onoare
şi mi-aş odihni inima la umbra lui,
oare câte arhaisme aş recunoaşte
la rǎdǎcina compasiunii tale?

iar dacǎ mǎ asculţi silabisindu-mi viaţa
cu dicţia asta incorectǎ atât de tipicǎ mie,
oare cât timp va dura pânǎ când
te saturi
şi-mi vei spune cǎ trebuie
sǎ ne întoarcem la chestiuni serioase
ca a fi puternicǎ şi a zâmbi drǎguţ
cu accentul aşteptat de localnici?

iar dacǎ ţi-aş cere sǎ îmi dai
o definiţie mai bunǎ
a iubirii,
oare chiar existǎ vreun dialect încǎ vorbit
în care tu m-ai numi
lucruri frumoase
cum ar fi floare sau femeie hotǎrâtǎ
în loc sǎ-ţi aduni jucǎriile
şi sǎ mǎ trimiţi acasǎ?

mi-e fricǎ sǎ ţip în limba mea maternǎ
când tu ar trebui sǎ fi adormit pentru mine,
doar un om oarecare
ce are nevoie de noapte pentru el însuşi
şi doar un bǎrbat oarecare
pe care nu îl pot atinge în vreo culturǎ strǎinǎ
cǎci aerul îmi e strǎin uneori
şi, indiferent ce eufemism folosim
sǎ descriem timpul nostru împreunǎ,
cine are curaj sǎ pretindǎ la modul serios
cǎ tu îţi aminteşti de mine la 3 noaptea?

nu însemn nimic pentru tine
ca un cuvânt prea informal
sǎ îl transmiţi generaţiilor viitoare,
iar dacǎ se întâmplǎ
sǎ însemn ceva, mǎcar o lumânare arzândǎ
care-ţi aminteşte cǎ tu eşti soare -
oare cine ar fi aşa nesǎbuit
sǎ creadǎ în teoria pseudoştiinţîficǎ
ce afirmǎ cǎ tu mi-ai rǎmâne alǎturi
dupǎ furtunǎ?

te rog nu mǎ obliga sǎ te pǎrǎsesc.