ţine-mǎ în braţe

înţeleg.

poate nu poţi
sǎ-mi fii tu celǎlalt atom de hidrogen
în molecula noastrǎ de apǎ.
poate într-adevǎr îmi eşti deja oxigen
de prea mult timp.
da, ai dreptate
cǎ te respir un pic prea lacom
şi, deşi mǎ enerveazǎ
cǎ nu mǎ laşi sǎ te beau,
sǎ ne bem pe noi înşine împreunǎ
când mi-e poftǎ de tine
şi mi-e poftǎ sǎ fiu eu mai aproape -
înţeleg.

chiar vreau sǎ îţi ţinǎ absenţa mea de cald
ca o hainǎ scumpǎ de blanǎ
şi totuşi mie încǎ îmi este frig.
îmi lipseşti din sânge când nu te mai recunosc.
nu te mai recunosc când refuzi
sǎ-ţi ajustezi densitatea odatǎ cu mine.
aşa cǎ, dacǎ nu am niciun cuvânt de spus
în cine pe cine bea şi pânǎ unde,
ce-ar fi sǎ îngheţ de una singurǎ?

eu voi face parte din cea mai rece floare de gheaţǎ.
sǎ vedem dacǎ mǎ mai ţii în vazǎ.
sǎ vedem dacǎ mai ai tu sânge suficient de cald
pentru a îmi dǎrui rǎdǎcini în sufletul tǎu.
sǎ vedem dacǎ mǎcar îmi vei înţelege şi tu mie
arta de a muri începând dinǎuntru
şi, înduioşat de cum mi se rǎceşte lumina,

dacǎ mǎ vei îmbrǎţişa.

te rog, ţine-mǎ în braţe
aşa cum sunt:
un atom de hidrogen
care urǎşte chimia
şi refuzǎ sǎ se supunǎ
legilor fizicii.

poate astfel îmi va trece în sfârşit
setea asta nebunǎ cu care mǎ identific
eu, oarbǎ şi uscatǎ
stând turceşte în molecula noastrǎ de apǎ.