viaţǎ creatǎ artificial

prietenia noastrǎ este un laborator
la intersecţie, pe colţ.
experimentǎm cu material explozibil
deşi facem tot posibilul
sǎ ne limitǎm la simulǎri semi-profesioniste.
eu raportez concluziile
întotdeauna pe jumǎtate
iar tu te faci cǎ nu vezi
când, de la jocul nostru de-a viaţa,
ni se dezlipeşte aerul din plǎmâni pentru o clipǎ.
relaţia noastrǎ stagneazǎ încǎ în evul mediu:
avem inchiziţie şi atâtea cǎrţi interzise
pe care deşi nu le facem foc iarna, ştim dincolo de cuvinte
cǎ-i interzis sǎ ne atingem de ele
sau de regulile noastre sfinte
rǎmase din vremea când eram încǎ zei:
de exemplu, eu trebuie sǎ îţi pǎstrez ţie
mediul steril
aşa cǎ nu las amprente decât când nu am încotro altfel;
iar tu trebuie sǎ mǎ salvezi de un milion de ori
ca eu sǎ mǎ scufund şi mai adânc
în timp ce te strig pe tine cu o voce prea caldǎ
ca sǎ-mi vindec arsurile cu ea, spunându-mi mie însǎmi
o poveste nouǎ la trezire.
aşa ştim noi sǎ facem ştiinţǎ:
cu un picior în groapǎ de dragul de a trǎi, împreunǎ
într-o simulare computerizatǎ a iubirii
de dragul de a fi unul cu celǎlalt
fǎrǎ ruguri şi spânzurǎtori, fǎrǎ aşteptǎri nerealiste, fǎrǎ vise şi fǎrǎ dezamǎgiri
mǎcar încǎ cinci minute.