pentru cǎ sunt eu

(of, ce n-aş da sǎ pot scrie o poezie uscatǎ!)





eram micǎ şi nu ştiam
ce sunt tunetele
şi de ce oamenii mor.
poate nu eram pregǎtitǎ sǎ ştiu.
mi-ai spus tu atunci
cu sufletul cald
şi vocea ca o pǎturǎ moale de care sǎ mǎ agǎţ,
cǎ îngerii mǎrşǎluiesc prin cer
ghiftuiţi cu intenţii bune
iar moartea e cea mai incontestabilǎ
dovadǎ a vieţii. aşa mǎ consolai.

şi te-am crezut.
am înghiţit cuvintele tale amare
ca pe nişte pastile
care mǎ vindecau
de sindromul oglinzilor severe
şi de nopţile astea petrecute
nesimţit de vertical.
pe atunci nu rǎceam vara
la temperatura de 40 de grade celsius
şi curent în suflet
cu poezia udǎ de prea multe lacrimi.

ce vremuri! perioada preistoricǎ a vieţii mele
când orice spuneai tu
dǎdea tonul adevǎrului. ce frumos era
sǎ cred cǎ am destinul negru fiindc-aşa-i condiţia umanǎ
şi tu jurai cǎ-i Bine sǎ fii Om.

dar iatǎ cǎ acum renaştem
şi învǎţǎm lecţii dure
zgâriate cu creta pe tablǎ:

1) nu existǎ îngeri.
2) tunetele sunt un moft al naturii,
nimic special. se întâmplǎ oriunde, oricând.
aşa sunt norii, sensibili. nu mǎ iubeşte dumnezeu pe mine
c-aş fi eu cineva.
3) doar pentru cǎ mǎ bǎgam sub pat
şi-mi repetam vocea ta pânǎ mi se înregistra în timpane,
nu înseamnǎ cǎ bubuiturile au fost mai puţin reale
vreodatǎ.
sau cǎ nu m-au speriat.
4) şi cel mai important: oamenii mor înǎuntrul meu.
nu dintr-un motiv matematic. nu pentru cǎ aşa a fost conceput universul
de vreun zeu copil care încǎ învǎţa divinitatea
şi, din greşealǎ, a fǎcut o poznǎ iremediabilǎ.
nu-i vreun sens sau vreo ghicitoare general valabilǎ.
mor pentru cǎ eu sunt eu. la un moment dat nu mai am voie sǎ respir
pentru cǎ sunt eu defectǎ.
pentru cǎ un an de flotǎri spirituale nu-i de ajuns sǎ fac muşchi
sau sǎ fiu eu suficient de Om
ca sǎ ai încredere

cǎ poate aş şti şi eu, ca alţii,
sǎ-mi cǎlesc nǎrile, sǎ mi le îmblânzesc,
sǎ mi le împac cu aerul la nesfârşit
şi sǎ îmi iau zborul atunci când cad.

nu.

având în vedere cǎ sunt eu, este rezonabil sǎ presupui
cǎ nu te-aş putea ţine de mânǎ când cǎdem împreunǎ.

cu mine, mai ales cu mine, nu se poate zbura. în niciun caz.