un buchet de sentimente ofilite (pentru tine, dragul meu!)

imaginează-ţi:
oamenii preistorici
s-au strâns toţi
ca picăturile de ploaie
într-o singură găleată,
şi-au încordat ochii
până au devenit opaci
şi nu li s-a mai văzut sufletul
de atâta holbat,
şi-au forţat muşchii
cei mai mici de la degete
şi au făcut febră musculară,
toţi au trăit şi au murit
să lucreze cel mai frumos inel
sculptat în diamant
şi aliaj de aur cu vise.

gândeşte-te
că eu am acel inel
numai pentru mine, îl ţin mereu
în poşeta din piele de speranţă,
menit să nu vadă niciodată
lumina soarelui.
unicat condamnat să strălucească
numai pentru ochii mei păcătoşi.
nu voi avea voie să îl port
nici măcar într-o fantezie, la culcare -
îmi este permis numai să ştiu
că păstrez în inimă cea mai de preţ
comoară a omenirii.

simte
în cor cu mine
cum e să fii gelos
pe un pandantiv din plastic
purtat de alţii ca şi cum s-ar fi născut cu el la gât
când tu ai atât de mult, ai mai mult Bine decât poţi să duci
şi eşti un nimeni, nu ţi se permite
să te defineşti prin lumina care pulsează în tine
atât de tare, gata-gata să îţi iasă din piept
ca o pasăre cântătoare
care într-un univers normal
ar merita mai mult, mult mai mult
decât o colivie de lux.

imaginează-ţi
ceea ce e împotriva regulilor să îţi dezvălui
şi simte-mă
exact cum e mai convenabil să nu mă simţi
şi înţelege, te rog, înţelege
cu toată fiinţa ta şi încă puţin
că buchetul ăsta prost aranjat
de sentimente ofilite-artificial înainte de a fi înflorit
exprimă tot ce simt pentru tine, dragul meu!