discuţie aprinsǎ

ca un muc de ţigarǎ
aruncat unde nu trebuie,
tocma’ pe rana deschisǎ
a universului meu personal.

te întrerup
ca poliţaiu’
care zice cǎ n-ai voie
sǎ faci foc în pǎdure

(decât poate, îţi fac eu cu ochiul,
dacǎ-mi dai şi mie câteva cuvinte calde
drept mitǎ.)

ţie nu-ţi pasǎ.
nu de alta, da’ la tine
poliţaii se îmbracǎ în altǎ culoare,
au citate înţelepte despre lume
inscripţionate pe jachetǎ,
îţi explicǎ legea cu binişorul
şi oamenii de rând îi numesc “domnii ofiţeri”.

normal cǎ nu ţi-ai dat seama
cǎ aşa ştiu eu sǎ supravieţuiesc.

cǎ poate limba mea maternǎ
avea vocabularul atât de sǎrac,
de trebuia doar sǎ supravieţuim
şi nu mai rǎmâneau cuvinte
sǎ explicǎm ce simţim.

jucǎm fotbal brutal cu idei în loc de minge.
ne ungem unul pe altul cu noroi
acolo unde-i pielea mai curatǎ şi mai sensibilǎ.
ne iubim cu lovituri în loc de mângâieri
c-aşa mǎ simt eu mai în siguranţǎ. dacǎ mǎ loveşti,
ştiu dinainte unde-o sǎ mǎ doarǎ
şi cu ce alifii sǎ mǎ ung. îmi trece. mare scofalǎ
cǎ mai mor puţin într-o zi cu soare!
dar vezi tu, dacǎ mǎ dezbrac de tabuuri şi de întreruperi
şi mǎ pun în faţa ta aşa cum sunt eu
dincolo de vânǎtǎi spirituale,
ei, atunci chiar nu vreau sǎ-mi imaginez
ce-ai putea face
sau cum m-ar ustura sufletul a doua zi
şi eu aş fi încǎ prea slǎbitǎ ca sǎ observ.

se aprinde discuţia noastrǎ
ca un muc de ţigarǎ
aruncat unde nu trebuie,
tocma’ pe rana deschisǎ
a universului meu personal
fiindc-aşa-i sǎnǎtos,
sǎ nu lǎsǎm nimic nespus.

doar atât te rog:
înţelege cǎ de unde vin eu
legile erau diametral opuse
şi dacǎ te întrerup
cu discursul meu murdar de arhaisme
şi punctat unde se taie cu foarfeca,
aminteşte-mi doar blând
cǎ am emigrat demult din ţara lui niciodatǎ
iar aici, cu tine, mucurile de ţigarǎ
le stingem între degetele noastre împletite
şi nu se transformǎ nicidecum în incendiu.