acceptare necondiţionatǎ

sunt constelaţia
pe care o studiezi
prin telescopul hubble
al sufletului tǎu.

îmi cercetezi
fiecare stea
pe care nu a descoperit-o
nimeni înaintea ta

şi împrumuţi pe şest
luminǎ din ochii mei
sǎ te faci mare,
sǎ ştii cǎ ai buzunarele
pline de iubire
furata din grǎdina neplivitǎ
a lui dumnezeu.

îmi spui
cǎ pot sǎ îmi construiesc
un sistem solar propriu
şi sǎ fiu soare.

aştepţi
sǎ primesc de la tine
frumuseţe
ca de la oglinda
reginei din albǎ-ca-zǎpada

pânǎ când
îţi rǎspund cǎ încǎ mi-e frig
în cosmos
şi te rog sǎ-ţi laşi telescopul,
sǎ mǎ îmbrǎţişezi
cu toate gǎurile mele negre
şi tot praful stelar
neşters de pe rafturile trecutului meu
pe care eu vreau dinadins sǎ îl
transform în aur.

visez sǎ fiu piatrǎ filosofalǎ,

sǎ îţi transform
mǎcar o secundǎ
din viaţǎ
în aur

şi n-am de gând sǎ mor
pânǎ îmi digeri tu razele
de la milioane de ani luminǎ
distanţǎ

aşa cǎ mǎ preling pe lentila telescopului tǎu

şi tu nu mai ştii cum sǎ te aperi.
mǎ numeşti extraterestrǎ.
îţi acoperi ochiul liber
sǎ nu te contaminezi tu
de iubirea mea neortodoxǎ.
ţipi. din gâtlejul tǎu rǎsar ţipete tǎcute
dar speri cǎ eu nu aud
cum se despicǎ lumea în tine
de dragul de a mǎ avea
mult, mult mai departe,

de unde sǎ nu pot vedea
gǎurile negre din sistemul tǎu solar
pe care nici mǎcar nu ţi l-ai construit
tu singur.

nu cumva sǎ îndrǎznesc
a îţi simţi cǎldura de aproape.
nu cumva sǎ uit vreo secundǎ
cǎ praful nu se face aur
dupǎ legile fizicii la care aderi tu

şi cǎ nu e dreptul meu
sǎ vǎd ce ai fǎcut
cu bucǎţile de inimǎ
pe care le-am descusut din mine
şi le-am deşirat din cerul meu

şi ţi le-am dǎruit ţie.

îmi repeţi într-una
cǎ mǎ respecţi
pe mine
cu miezul de divinitate
din poezia mea

dar cum vrei sǎ te cred
când cu cât mǎ apropii
tu te faci mai mic?

eu sunt o constelaţie
şi chiar tu ai recunoscut
la modul teoretic
cǎ orice constelaţie
are şi stele care nu se asorteazǎ
cu bluza astronomului.