somnul îmi asediazǎ corpul.
face foc de tabǎrǎ în antebraţele mele
de-mi cad ca nişte vreascuri ajunse scrum.
lacrimile opun rezistenţǎ din fortǎreaţa ochilor.
da’ ce faci, dom’le, tu nu vezi cǎ istoria a luat pauzǎ?
mǎcar câţiva ani, ne facem cǎ suntem civilizaţi
şi fabricǎm nobeluri pentru pace în serie.
ce ţi-a venit cu plutonul ǎsta de execuţie
din amatori culeşi de pe stradǎ?
ideea era sǎ pretindem c-am fi
mǎcar elitişti.
somnul ţi-e uşor ca o rǎscoalǎ a depresivilor.
a dormi îţi seamǎnǎ prea bine cu a muri.
aceeaşi poziţie.
dar nu aceeaşi aşteptare
sǎ se vindece lumea pentru tine
în loc sǎ îţi gǎseşti tu drumul spre casǎ
printre focurile de armǎ
şi sǎ spui “noapte bunǎ,
astǎzi m-am autopromovat
la rangul de om
fericit în ciuda circumstanţelor”.
te-au asurzit într-atât împuşcǎturile
care nu te-au nimerit,
de nu auzi
cǎ liniştea rǎmâne în tine?
No comments:
Post a Comment