vioara cerului
s-a stricat. s-a spart
in capul meu
ca un castron de cristal
plin cu supa prea fierbinte.
acum cerul ploua afon
in urechile mele,
cu stropi acizi de ciob
destramandu-se
in bucati din ce in ce mai mici
din ceea ce a fost odata rai.
iar eu, eu doar asist
la felul cum tuna
aritmic si iese fum
prin buzele mele crapate
ca de sfarsitul lumii,
ca si cum
nu mi s-ar fi mai
dezarcodar fiinta
niciodata.
No comments:
Post a Comment