când ai un drum

când ai un drum,
visul tǎu este scheletul asfaltului
şi aripile tale sunt vântul
care îmbracǎ în muzicǎ fiecare copac
de-a lungul cǎlǎtoriei.

când ai un drum,
el îţi este ghid, iar tu lui, adǎpost -
dormiţi unul înfǎşurat în celǎlalt
şi nicio razǎ a soarelui nu strǎluceşte într-atât
sǎ te orbeascǎ, sǎ vǎ despartǎ.
vǎ împletiţi, vǎ asortaţi, vǎ cunoaşteţi
ca douǎ şuviţe de pǎr
siameze.

când ai un drum adevǎrat, viu,
îţi arde picioarele din când în când,
iar tu îl murdǎreşti de cretǎ coloratǎ uneori,
ca un copil obraznic cu prea multǎ imaginaţie.
tu te bucuri prea mult de viaţǎ.
drumul se naşte încontinuu din tǎlpile tale -
mai ales când cântǎresc greu şi îţi cocoşeazǎ sufletul.

când mersul tǎu
ciocǎne la poarta gimnasticii
şi, cu ochii lipicioşi, la şase dimineaţa,
începi sǎ îţi dai seama
cǎ itinerariul nu are formǎ de semnul întrebǎrii -

drumul
eşti
tu.

♥