astǎzi nu am cuvinte

astǎzi hrǎnesc porumbeii din sufletul tǎu
cu firimituri de luminǎ pe care nu o poţi vedea.
astǎzi nu am cuvinte.

astǎzi mi-am scrântit deja gleznele,
mi s-a învineţit mândria
şi mi-am rupt toate oasele
cu care te-aş fi putut îmbrǎţişa;
dar tot nu renunţ la încercǎrile mele
de a urca muntele în zbor.
astǎzi mǎ simt mai mult sau mai puţin
decât un om.
astǎzi nu am cuvinte.

astǎzi voi boteza cu numele tǎu
o stea de care tu sǎ nu auzi niciodatǎ.
astǎzi voi uita cum sǎ aparţin unei constelaţii.
îmi intrǎ praf cosmic în nǎri
şi eu îl invit sǎ se simtǎ ca acasǎ.
mǎ las asediatǎ de un viitor
pe care nu trebuia sǎ îl trǎiesc
înainte de vreme.
mǎ ofer pe tavǎ unui trecut
când n-ar fi trebuit sǎ mor.
ieri am învǎţat sǎ te privesc în ochi
fǎrǎ sǎ tremur de frig în vara noastrǎ.
ieri te-am privit îndelung
direct în inimǎ
şi m-am lǎsat privitǎ de tine îndelung
fix unde eram cea mai casabilǎ;
dar astǎzi mi-e fricǎ de cuvinte.

sunt îngrozitǎ cǎ, undeva între litere, mǎ voi rǎtǎci
într-o clipǎ de neatenţie
şi nu ştiu cum arǎt eu cu adevǎrat
dincolo de punctele de suspensie pe care le-am pus
pânǎ acum intenţionat
pentru efect dramatic.

sunt îngrozitǎ cǎ mǎ vei vedea
cum arǎt atunci când visez
eretic de frumos
şi poate îmi vei auzi în crǎpǎturile vocii
entuziasmul de a te cunoaşte
ca un tunet într-o zi înnoratǎ
şi de aceea, draga mea, te mint politicos
cǎ astǎzi nu am cuvinte

(când eu de fapt ţi-aş putea dedica
un dicţionar complet
într-o limbǎ nouǎ.)