Sunday, July 15, 2012
te-ai întrebat vreodatǎ de ce versul este o artǎ orizontalǎ?
dimineaţa
a murit în venele mele.
respira
prin porii lunii, din ce în ce mai încet,
iar ochii mei, ca nişte copii în prima zi de grǎdiniţǎ,
n-au vrut
sǎ se dezlipeascǎ de mama pleoapǎ
pânǎ când a fost prea târziu
şi nu mai aveau ce vedea
în afarǎ de doi nori puşi de-a curmezişul cerului
şi soarele gropar
ars şi beat
anunţând la portavocea pǎdurii
cǎ s-au încheiat orele de vizitǎ în fiinţa mea.
sǎracu’ strǎlucitor cu capul în nori
vroia sǎ zicǎ
“cine a apucat sǎ intre, rǎmâne!”
dar i s-a împleticit limba, încǎ prea asprǎ
de la ploiaia de 95 de grade
pe care a sorbit-o asearǎ dintr-o suflare
a vântului.
dar astǎzi
mǎ întreb, ce se face poetul
când viaţa cântǎreşte în balanţǎ
mai grea decât cel mai nǎstruşnic cuvânt
pe care l-ar putea inventa
vreodatǎ?
a
s
t
ǎ
z
i
m
ǎ
î
m
b
r
a
c
î
n
c
u
r
c
u
b
e
u
l
p
e
c
a
r
e
l
a
p
r
e
ţ
d
e
a
t
â
t
a
f
u
r
t
u
n
ǎ
tu
mi-l
dǎruieşti.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment