Showing posts with label psihologie. Show all posts
Showing posts with label psihologie. Show all posts

Saturday, November 16, 2019

locus de control: justificare


singurătatea care curbează spatele şi tranformă vocea
m-a învăţat despre mine
şi despre toate acţiunile simple de care, alergică, nu mă ating
nici cu un capăt subţire de respiraţie.

sincronicităţile, amintirile vii care mişcă în mine
chiar când cred că am devenit statuie de gheaţă
şi piesele de puzzle care s-au potrivit
în tabloul ăsta veşnic neterminat, fericirea,
m-au învăţat despre noroc.

*

nu te pot atinge decât prin pelicula transparentă
care este nepăsarea mea mimată
la infinit, la infinit, la infinit
îmi vei auzi vocea doar când va fi ecoul al o mie treisprezecelea
şi sunetul va fi părăsit demult ţinutul urechii umane
şi tot ce va mai rămâne din mine cea separată de tine
va fi tremurul imperceptibil al unui fir de iarbă.

*

ce-am făcut eu, doamne, să îmi cadă lumina lunii pe chip
tocmai când am vărsat tot ce fusese apă în sufletul meu?

demult nu mai pot
face valuri.

ce-am făcut eu, doamne, să îmi sărute tâmplele
o umbră a buzelor ei de argint
tocmai când am jurat să mă prefac
în sora de sânge a beznei?

*

nimic nu-i scris în piatră.
dar nici oamenii care cioplesc de zor
crezuri febrile în piatră
nu-s în toate simţurile,

cuvintele lor sunt julite.
poezia lor, o rană.
publicul lor, o mână de manifestări
ale sadismului

*

uneori iepurele îmi sare atât de imprevizibil
într-un moment atât de nepotrivit ales
în braţele rupte de durere -
cât de greu este să îl ţină mereu
pe nimeni la piept, spre inimă, în sânge! -
încât nu îi văd sensul nici mult după ce
mi-a mânjit obrajii cu zâmbet neuniform

şi atunci îmi vine
să cred în magie.


Wednesday, July 18, 2012

când ai un drum



când ai un drum,
visul tǎu este scheletul asfaltului
şi aripile tale sunt vântul
care îmbracǎ în muzicǎ fiecare copac
de-a lungul cǎlǎtoriei.

când ai un drum,
el îţi este ghid, iar tu lui, adǎpost -
dormiţi unul înfǎşurat în celǎlalt
şi nicio razǎ a soarelui nu strǎluceşte într-atât
sǎ te orbeascǎ, sǎ vǎ despartǎ.
vǎ împletiţi, vǎ asortaţi, vǎ cunoaşteţi
ca douǎ şuviţe de pǎr
siameze.

când ai un drum adevǎrat, viu,
îţi arde picioarele din când în când,
iar tu îl murdǎreşti de cretǎ coloratǎ uneori,
ca un copil obraznic cu prea multǎ imaginaţie.
tu te bucuri prea mult de viaţǎ.
drumul se naşte încontinuu din tǎlpile tale -
mai ales când cântǎresc greu şi îţi cocoşeazǎ sufletul.

când mersul tǎu
ciocǎne la poarta gimnasticii
şi, cu ochii lipicioşi, la şase dimineaţa,
începi sǎ îţi dai seama
cǎ itinerariul nu are formǎ de semnul întrebǎrii -

drumul
eşti
tu.



Monday, March 19, 2012

filosofia lui Pavlov

în miezul secetei,
trebuie sǎ mǎ hrǎnesc
cel puţin
aprinzându-mi un bec de vinovǎţie
în spatele omuşorului.
îmi rezerv cu lǎcomie
acest festin
sǎrac în vitamine,
dar bogat în calorii
de luminǎ la care citesc
cǎ nu sunt bunǎ decât sǎ
salivez.