cuvintele sunt prea stramte.
tu meriti
mai mult decat
un clasor plin cu timbre
perfecte.
iar eu, ca luna
intr-o noapte de vara ploioasa:
imi pastrez recunostinta
in seiful cu cifru
al unei singure lacrimi
pe care o las nonsalant sa curga
de-a lungul obrazului
secret.
cuvintele tale
se asorteaza mai bine
cu ochii mei asa, impliniti
si umezi
de amintirea vie a imbratisarii
dintre lac si stea.
acum traiesc
intr-o poveste pe care nu am avut curajul
sa o scriu in copilarie
pentru ca, uite, dupa cea mai urata zi din viata mea
soarele s-a uitat inapoi; iar astazi, tu
mi-ai dat voie sa las amprente.
No comments:
Post a Comment