invitatie la joc

ca sa existe lumini,
trebuie
sa ne impovaram cu umbre

asa ca uneori iti imprumut
intunericul meu de plumb
sa jonglezi tu cum stii
cu mortile mele
pe care nici nu vreau sa le gust
sa vad de ce ma descompun
desi sunt un intreg, eu si lumina alba
si nici nu le ingrop
ca o complexata cu simt civic ce sunt.

iti dau tie umbra mea
sa jonglezi cu ea cum te pricepi

si, daca te simti
coplesit, inspirat
sa o fierbi in suc propriu,
sa o impletesti cu noptile tale de plumb,
cu pleoapele tale trase ca perdelele
peste ochi larg deschisi, pana sunt pregatita eu
sa ma trezesc
si sa te vad prin prisma vietii, asa cum esti tu
de-a lungul spectrului vizibil;

daca te simti vizat personal
de anii care ma cocoseaza,
de nu-urile mele care inseamna da,
de da-urile scrise ca metafora
intr-o poezie pe care stiu ca nu o vei citi,
ca sa-ti fac pe plac;

daca te dovedesti jongleur atat de bun
incat sa te cred copil, iar pe mine sa ma vad balon cu aer cald

in timp ce tu te dai peste cap pe pamantul meu
in speranta ca poate vei reusi
sa repari gravitatia in sistemul solar
de nori in care-mi ascund eu inima -

doar atunci voi sti
ca esti de acord, sincer de acord
sa iti ajustezi ochii la incandescenta mea.

doar atunci imi voi permite sa am
trup langa suflet

si vom dansa.