imi iau copilaria
si o intind pe masa
ca si cum ar fi
o tesatura fina.
imi ofer lacrimile
pastrate intr-un insectar spiritual
unor straini, oameni inca fara fata
in fata carora
ma voi intinde goala pe podeaua cerului
si le voi spune: “uitati-ma, asa, un mar necopt;
ma legan intre copacul vietii si vant.”
va las voua amintire
destinul meu de lapte.
mi-a ramas mic.
acum imi naparleste sufletul
si asa, cu ochii intredeschisi,
ma imbrac in prietenie
si am incredere
ca toti am fost loviti de grindina.
toti crestem odata cu razele soarelui.
toti am nascut din acelasi pamant
si sunt la fel de fruct,
merit la fel de multa rabdare
din partea toamnei
ca toti ceilalti.
No comments:
Post a Comment