ma grabesc
sa imi scriu viata
ca o baba cu parul ciufulit
care se imbraca la patru ace
in fiecare zi
si flirteaza cu moartea
ca sa se simta importanta.
din cand in cand gresesc;
vars calimara
peste cerul noptii
si pentru o vreme
se sterg toate stelele
iar roua se usuca
cu sugativa.
am ajuns sa imi cunosc caligrafia
punct cu punct, virgula cu virgula.
stiu ca sunt o avalansa de paranteze
fiindca un drac mi-a soptit
(cand pasarile cantatoare nu erau in voga)
ca doar daca ma machiez perfecta
cu ruj de cuvinte calde
si doar daca imi pudrez fata cu poezie
de care place publicului,
voi putea sa ma apropii
de cineva, de tine din mine,
de mine insami
intr-o zi ploioasa cand vreun strain mi-a tinut umbrela.
am ajuns sa imi simt caligrafia
prin toti porii, in fiecare minut,
cum ma zbat ca un cutremur
nu cumva sa imi tremure mana
si sa uit vreun detaliu.
din cand in cand ma opresc
si imi pare atat de hazliu
cat de greu imi atarna
aerul
in plamani!
oare cand voi ajunge
la picatura de cerneala
care sa-mi umple in sfarsit
sufletul?
oare cand voi alege
sa imi traiesc viata
in loc sa o scriu?
