nu mă
interesează
ce mai faci
cu cioburile de
inimă
pe care ţi
le-am lăsat
nemăturate
pe covorul de
bun venit
când am plecat
pentru ultima
oară.
vreau să îmi
cresc
o nouă inimă
între coastele
rupte.
nu mă
interesează
cuvintele
amare
cu care se
otrăvesc alţii
încercând să
doboare.
vreau să mă
deşir în raze
din care măcar
una
să pătrundă
oglinda însăşi
care este omul din faţa mea
cu crăpăturile
şi strălucirile ei.
nu mă
interesează
să te ţin de
mână
ca pe un copil
mic
în costum de
carne
zece mărimi
prea larg.
vreau să îţi
arăt
cum din
rupturile tale
îţi răsar luni
întregi
în ochi.
nu mă
interesează
şă ţin linia
melodică
aşa cum
trebuie.
vreau să mă
ţin cu inima
de esenţa
melodiei.
nu mă
interesează
că sunt
vindecătorul rănit
care îşi
foloseşte ultima suflare
să ţină de
cald altcuiva.
vreau ca
atunci când stau în mine
să trag
draperiile, să deschid ferestrele larg
şi să las să
se vadă cât mă doare
şi pe mine.
nu mă interesează
să mă ofer ţie
ca un bun de
consum.
vreau să mă
creez
doar din mine
ca un fractal
şi întâlnirea
dintre noi
să fie apa vie
cu gust de
încredere
echilibrată
în rănile mele
cicatrzându-se.
nu mă mai
interesează
prejudecăţile,
termenele,
fişele tip în
care vreţi
fiecare strop
de viaţă
cuantificat,
socotit, cert.
vreau să devin
un fascicul de lumină.
să fiu. să
transorm.
să trăim
împreună
moment de
moment
care nu poate
fi pus în cuvinte.
No comments:
Post a Comment