Iată colţul meu modest
de Macedonia.
Alexandru Macedon îşi veghează
leii sculptaţi din piatră,
serile zgomotoase ce uită să se sfârşească,
luminile încăpăţânate
ce refuză să se topească în noapte
şi soarele ce încălzeşte centrul oraşului la prânz
chiar şi în septembrie.
Oamenii de aici stau
puţin mai aproape unii de alţii
decât sunt obişnuită,
iar unii stau
în picioare ziua întreagă
lângă tarabele lor
la care vând sidef şi miere.
Întorc surprinsă capul
spre o bătrână pe bicicletă
care ia zilele pe rând
ca într-o vacanţă
cu toate cheltuielile plătite
Limba lor mă umple pe dinăuntru, un mister
zărit din când în când în câte un cuvânt familiar,
rămăşiţe din străvechea îngemănare
a istoriilor noastre separate.
Geografia lor, portret urban
din oase de munte şi vene de râu,
mă ajută să schiţez o nouă hartă
a propriei fiinţe.
Între moschei şi biserici
şi credincioşi,
devin una cu statuile,
una cu podul de peste râul Vardar,
una cu şantierele în lucru
care încă nu au auzit cât de
special este acest loc deja.
Am venit să învăţ.
Închisă în Hall of ARM opt ore pe zi,
îmi fac prieteni
după un fus orar puţin diferit, într-un ritm diferit
de al localnicilor - dar
nu pot pleca neatinsă.
Cunoscând, nu pot să rămân neschimbată.
Respirăm toţi acelaşi alfabet
din bătăi de inimă.
Nimeni nu scapă de frumuseţe
aici, în Skopje cea văzută prin ochii mei.
No comments:
Post a Comment