terapeutică

între prăpăstiile

cât universul şi un pic mai adânci

şi strângerile de gât

ca însetatul portocala,

te cunosc

în jumătăţile de măsură

de care m-am ferit

toată viaţa.

în ochii tăi

vocea mea

curgând prin cuvinte nemaiauzite

se limpezeşte

ca marea Egee într-o lună însorită

când n-are voie nimeni pe plajă.

uite-mă

cum cos

rupturile dintre ai mei şi ai lor

cu firele mele de frică

şi acele lor subţiri

pe etamina supravieţuirii.

începe să se schimbe

conturul

şi din contur se nasc

portrete noi

înăuntru.