voie

un moment de întâlnire
cât o nucă.

puii de idee ies din colțuri
cu aripile întinse.

pe pielea netedă
când te văd aproape
nu mi se mai ridică
amintiri

despre trandafiri care dor
când îndrăznesc să înflorească
și făt frumos
care s-a transformat în broască
și mi-a prefăcut puful de poezie
în pelin și-n venin,
păpădie ușor de suflat
în asfințit blestemat.

în pași de începător precaut
care a căzut de mai multe ori
decât a încercat să danseze
o coreografie nemaidansată,
în ritm de călător care a dat drumul
destinației ca unei păsări cântătoare,

merg.
șchiopăt.
desenez cu tălpile
o lume nouă pe pământul inimii mele
și oameni care mă pot mângâia cu privirea
fără să se prefacă în sori,

fără să mă ardă
ca pe o pădure
la care prețuiești mai mult
verdele pe hârtia fotografică
decât viața foșnind în vânt.