neagra

când porţi în carne

o armată de femei şi bărbaţi

în formă de cruce

paralizaţi

până la mişcarea browniană

când îi uzi cu lacrimi

ca şi cum ar fi grădina ta

în mijlocul deşertului

şi la fiecare monstru de sub pat

din copilăria fiecăruia dintre ei

amplificat

ţi se usucă sângele în tine

te locuieşte frigul

te dezmoşteneşte şi te înjură

 îngerul tău interior

când nu îi laşi

îi cari ca pe consecinţele propriilor păcate

deşi sunt doar cauza

când îi mângâi cu părul tău tuns

cu corpul tău supt de neant sub duş

cu vocea ta ca un melc pe jumătate mort

care îşi caută casa cu disperare

pentru c-a amorţit atât de tare

încât nu-şi mai simte pe spate

cochilia

cât doare

cum

să porţi toc înalt

să te trezeşti înaintea soarelui

să faci din zâmbetul tău arca lui noe

să salvezi t.o.a.t.e. speciile de om rătăcit

să înoţi până la mal prin minciunile lor vâscoase

şi să te ridici în picioare

când ţi-ai cântat melodia vindecătoare

pănă la greaţă până la leşin până la blestemul

de acum trei miliarde de ani

cum să mai faci un pas

de dans