despre cireşe, bucurie şi arta de a respira

în mai
sunt cireşele
cele mai bune,

când încǎ poartǎ pofta
în sâmburi
şi carnea lor micǎ
are gust de vis
cât tot cerul pe care-l mângâie
crengile.

*

inspir ...

*

mǎ coc
la lumina ta

şi îmi savurez
fiecare clipǎ,
cǎci încǎ n-am avut

timp
sǎ uit,
timp sǎ mǎ şterg cu guma limbii,
timp sǎ mǎ satur de mine
şi de noi şi de cireşe şi de primǎvarǎ,
n-am avut timp sǎ am
chef de altceva,
nici sǎ-mi fie dor sǎ înfloresc.

*

tu ai parfum de renaştere -

nici nu mǎ mir
cǎ mi-am permis
beţia asta,
bucuria asta,
binecuvântarea asta ilicitǎ.

îmi alunecǎ pe gât
o voce nouǎ.

*

şi expir,

pentru cǎ toatǎ viaţa
care meritǎ degustatǎ
(nu pânǎ la a fi dezgustatǎ!)
este un circuit al iubirii
în mine şi în afara mea,
la uşa respiraţiei tale
şi apoi, vreme de un minut,
înǎuntrul tǎu
dacǎ ţi-e şi ţie destul de primǎvarǎ
sǎ o primeşti.

*

altfel aş exploda
într-un spectacol excentric
de artificii
pe care nu le mai înţelege nimeni -

pocnituri peste tot
şi oameni orbiţi
care îşi înghit sâmburii
şi aruncǎ la gunoi cireşele
de mai.