Intrarea

mi-am gǎsit
uşa mea
din carne, oase şi aşchii de vis.
uşa mea
de lângǎ cireşul cel bǎtrân
despre care abia astǎzi am înţeles
cǎ naşte cireşe
şi educǎ lumina sǎ devinǎ ceva mai complet,
ceva nu neapǎrat orbitor,
ceva ce un pictor ar putea iubi într-o bunǎ zi
cu uleiurile lui, pe o pânzǎ goalǎ.

mi-am gǎsit Intrarea
pe jumǎtate transparentǎ, pe jumǎtate sincerǎ pânǎ la opacitate.
tǎlpile mele se împletesc cu praful meu
şi cu praful lor
şi cu sângele istoriei
care s-a uscat demult
în manualele şcolare.

acum ştiu
cǎ şi eu sunt parte din drum.
am fost întotdeauna
cǎci oare ce mai înseamnǎ itinerariul fǎrǎ cǎlǎtor?
acum ştiu cǎ ştiu
sǎ fotografiez un fluture în zbor,
sǎ îi prind vulnerabilitatea în plasa venelor mele
şi sǎ nu-i trǎdez nici ochii compuşi, nici aripile
care se tem de cel mai uşor sǎrut al ploii.
ştiu cǎ va şti sǎ zboare şi sǎ se adǎposteascǎ cât de graţios
va fi momentul sǎ fie.

acum vǎd asta.

îmi vǎd respiraţia clarǎ pe fereastrǎ
în mijlocul iernii.
îmi aud pulsul
ca o cochilie într-o mare de zâmbete.

şi, în sfârşit, decid
sǎ nu îmi mai şlefuiesc încǎpǎţânatǎ înima
în formǎ de cadou pentru ziua îndrǎgostiţilor;

este destul de bunǎ aşa cum este

într-o formǎ fǎrǎ nume, cu miros de om
şi uneori gust de soare cu dinţi.

am stat mult în faţa uşii mele.
prea mult, prefǎcându-mǎ cǎ nu existǎ,
cǎ nu se aflǎ înaintea mea
decât zǎpadǎ imaculatǎ
care nu trebuie cǎlcatǎ
nici cu o panǎ de scris;
acum aleg, aleg într-adevǎr.

Intru!