strategia struţului

îmi acopǎr goliciunea
cu tine.

sunt o ploaie de meteoriţi
toamna târziu, iarna
şi primǎvara aproape uit sǎ renasc,
sǎ mǎ înalţ la locul meu.

îmi acopǎr cǎderea
cu inima ta;
prefer o piatrǎ moale
în locul inimii tale.
mǎ prefac cǎ mi-e frig
ca sǎ nu mǎ vezi
în miezul de portocalǎ necoaptǎ
al globului meu ocular,
acolo unde mǎ doare.
acolo unde te vǎd
drept panaceul universal
al lumii mele
interioare.

pun plapumǎ
respingerea ta din lânǎ
peste nodul din gâtul meu.
tuşesc. îţi spun cǎ sunt rǎcitǎ cobzǎ,
îmbrǎţişatǎ de viroza despǎrţirii
dintre noi, când de fapt eu mǎ despart în douǎ.

dau vina pentru gravitaţie pe tine
mai degrabǎ decât sǎ recunosc
cǎ îmi iubesc mama pǎmânt
cu tot vântul şi tot zborul
pe care l-am cunoscut vreodatǎ
prin tine, prin tine, prin tine -

doar sǎ nu mǎ ciocnesc
de vreun fluture monarh în migraţie
care sǎ mǎ atingǎ
cu vârful arogant de aripǎ
al Întrebǎrii.

nu, nu, îmi acopǎr goliciunea
cu tine
pâna transform toatǎ lumina ta
în ceva
aproape indecent, aproape greţos,

aproape vindecǎtor.