furtuna

te spǎl de pe sufletul meu
ca pe o patǎ de îngrǎşǎmânt natural
care a rǎmas de la festinul florilor
cu toate culorile înfruntând vântul.
mǎ modelez din focul fulgerelor.
mǎ şlefuiesc pânǎ la limpezimea
apei de ploaie; aleg ploaia
în loc de lacrimǎ.
aleg aerul
cu plǎmâni noi.

sunt la pertu ...
cu mine însǎmi!
lumina şi-a înfipt rǎdǎcinile în pântecul meu
acum douǎzeci şi patru de veri
şi, în sfârşit, îmi amintesc!

îmi amintesc de ce sunt în seiful
cu cifru necunoscut
al universului.