tǎcere

te ud cu clipele mele
ca o copilǎ-turist
care se joacǎ de-a grǎdinarul.

spune-mi, simţi şi tu
tǎcerea
ca pe o brǎţarǎ din aur
placatǎ cu fier vechi
care ne împreuneazǎ încheieturile?

ne cântǎ pulsurile în cor
sau poate doar mie
îmi ţiuie urechile
în camera atât de plinǎ de singurǎtate
încât nu mai încape nici un strop de întuneric
cât un ac?

îţi ofer ţie liniştea mea
neîmpodobitǎ, aproape banalǎ,
rǎbdarea mea ca o pisicǎ prefǎcându-se
cǎ nu toarce -

cam indecentǎ
plǎcerea
cu care îmi însoţesc eu
ghizii.

parcǎ aş avea mâinile murdare de pǎmânt
şi m-aş ruşina într-atât de propria modestie
cǎ m-aş grǎbi, n-aş mai gǎsi altǎ cale
decât sǎ pretind, emoţionatǎ, cǎ

atunci când te iubesc cu tǎcerea
este doar un joc de copii
şi nici nu mi-ar trece prin gând sǎ fiu bunǎ
la grǎdinǎrit.