minus

minus tu
minus mine
minus un curcubeu
care s-ar fi asortat de minune
ca un şal pe umerii înfricoşaţi ai furtunii

-

dǎ un numǎr extraordinar
de mare
şi, oare nu ştii?
înseamnǎ pentru mine
enorm cu semnul minus.

va fi secetǎ în sufletul meu.
voi naşte un deşert
şi nu ştiu dacǎ am voce
sǎ ţip cât simt,

şi oare ce se va întâmpla
cu toate recoltele pe care le-am promis
într-un moment de vulnerabilitate
când am rupt luminǎ din ochii mei
sǎ plantez milioane şi milioane de seminţe
în pǎmântul strǎin al inimii tale?

foamete în întregul univers
şi voi fi goalǎ pe dinǎuntru
ca un pahar care nu a apucat sǎ înveţe
o cale mai bunǎ
de a îşi împǎca optimismul cu pesimismul.

mǎ spintecǎ un sunet
ca un mǎcelar care locuieşte înǎuntrul meu
şi tu nu mǎ auzi.
tu nu distingi la atingere
textura asprǎ a pereţilor între care îmi trǎiesc
cuvintele astea de reginǎ exilatǎ.

textura asta
de diamant şlefuit pe jumǎtate
a pereţilor între care te invit
pe tine.

în mijlocul unei zone despǎdurite
largǎ cât cerul, o foaie de hârtie mototolitǎ
pe care scrie nu în creion şters.

iau foc
de înfriguratǎ ce sunt

pentru cǎ, oare nu ştii?
orice numǎr pare mai supǎrat
cu semnul minus.
dacǎ am avut cândva din ce sǎ scad,
am obiceiul sǎ merg la tablǎ în sala de clasǎ a vieţii
îmbrǎcatǎ în doliu şi purtând ştersǎtura cu acetonǎ a unui zâmbet

şi nu, nici eu nu sunt de acord
sǎ rezolv ecuaţia asta urâtǎ
minus (eu plus tu).