indigo

am fost o carte deschisǎ
de aventuri
într-o bunǎ zi, când am dansat în picioarele goale prin ploaie
şi mi-am mânjit faţa cu ulei de zâmbet
ca un experiment chimic, cu singurul scop sǎ ne stricǎm toţi de râs
observând cǎ norii care se scurg din ei înşişi
nu îmi pot şterge pata de culoarea bucuriei de pe faţǎ.

dar astǎzi
este tras la indigo cu ieri
şi uite-aşa sunt eu o copie dupǎ mine,
mǎ multiplic fǎrǎ ruşine
sperând sǎ câştig cât mai mult spaţiu şi cât mai mult timp,
sǎ devin bogatǎ şi sǎ trǎiesc veşnic
dintr-o firimiturǎ de pâine
pe care am dǎruit-o cândva porumbelului meu interior
sǎ o ciuguleascǎ iar şi iar şi iar.

povestea mea
scrisǎ în adrenalinǎ şi îndrǎgostire
se rezumǎ la un singur strigǎt de vitejie
care se scindeazǎ şi naşte din sine
în fiecare clipǎ.

eu sunt acelaşi cuvânt
scris ieri, citit azi, pronunţat mâine.
aceeaşi strângere de mânǎ
cu stânga, acelaşi gust de gutui,
acelaşi artificiu de duzinǎ,
aceeaşi senzaţie de gol în stomac
când îmi las punctul culminant din roman
neterminat.

mǎ deşir la fel ca anul trecut şi cel dinainte,
mǎ deşir pânǎ rǎmâne numai papiota din mine
şi reiau;
vǎ rog doar, priviţi-mǎ cu blândeţe
ca pe o expoziţie de goblenuri
cusute perfect
toate
dupǎ aceeaşi picturǎ.