când eram mică, mi-am tatual soarele pe partea interioară a pleoapelor.
ai putea tu, te rog, să stingi puţin lumina? arată-mi că sunt Om şi pe întuneric.
atinge-mă cum mângâie pământul umerii lui Atlas dacă asta-i procedura,
dar, te rog, scoate-mă caldă din oceanul Arctic pe care singură l-am plâns
îndelung, de-au avut timp gheţarii să se formeze înăuntrul meu.
cu mare plăcere!
dar ştii, domnişoară Amaretto, eu îs cam mulţumit de lumină-
mai ales lumina aia bolnăvicioasă, care îţi merge la suflet,
aia caldă de se pune la vata pe băţ.
te invit mai bine să topim gheţarii împreună
şi să facem analizele chimice ale otrăvii primordiale din care ţi-ai ţesut frigul.
iar dacă nu vrei să analizăm, putem să ne îmbrăţişăm vieţile
şi să învăţăm împreună cum se trăieşte.
iar dacă vreodată, oricând, se emite un avetisment de uragan în tine,
simte-te liberă să mă chemi în ajutor şi voi veni cu dragă inimă
la orice oră în afară de momentele când ai cu adevărat nevoie.
şi ce fac atunci când, în mod inevitabil, mi te voi tatua pe tine
pe cord deschis cu anestezic la care sunt alergică?
am voie să te iubesc? pot să îţi ofer cadou viaţa mea în alte cuvinte?
măcar aşa, de împrumut. şi tu să te împrieteneşti cu mine
şi să-mi fii şi bibliotecar în oraşul emoţiei celei mai puternice
pe care am simţit-o de când m-am născut şi, hai te rog, fii-mi şi
ghid în muzeul istoriei tale, măcar în încăperile accesibile publicului larg.
da, da, fii-mi tu zi şi noapte şi inimă şi umbră şi soare şi lună
şi sevă şi secetă, fii tu eu în locul meu ca să pot învăţa să mă iubesc pe mine
sau cel puţîn
arată-mi câte o bucăţică din lacrimile tale
când sunt împrejurările de aşa natură, de mă aflu alături de tine în momentul
în care te uiţi în oglindă ca să înveţi cum să îi priveşti pe cei de care ai grijă.
nţ! ar fi prea neortodox.
eu trăiesc o viaţă de sfânt, împărţită clar pe compartimente,
iar în fiecare dimineaţă curăţ fiecare cutiuţă, adaug categorii şi subcategorii
şi notiţe de subsol şi
referinţe bibliografice care să arate de unde mi-am cumpărat
fiecare haină de blană în care îmi îmbrac deciziile.
ai încredere în mine!
dar eu nu îţi voi spune nici măcar într-o urmă din parfumul unei silabe
dacă îmi arunc ziua şi noaptea şi inima şi umbra şi soarele şi luna şi seva şi seceta
între rândurile scenariului tău,
toate făcute ghemotoc de şerveţel cu care îmi şterg nasul în timpul liber
când nu tre’ să pretind că te-aş ajuta cu dragă inima şi la orice oră
să câştigi vreun Oscar cu piesa ta de doi bani.
(pauză pentru efect dramatic. terapeutul îşi va conduce cu căldură
clienta în arena cu lei. imperiul roman încă e la modă în inconştient.)
descurcă-te!
lacrimile nu-şi au rostul, că doar mă aplaudă o armată de oameni simpatici.
în cuvinte mă înec.
metaforele mi se sălbăticesc într-o doară, c-aşa poate înving leii de una singură.
acuarelele îşi bat joc de mine.
plastilina am modelat-o până s-a autodresat să mă modeleze ea pe mine.
notele muzicale au fugit de pe portativul fiinţei mele.
(linişte.
everything has been said in the fine print.)
No comments:
Post a Comment