Saturday, October 1, 2011

îndrǎgostire

îmi cade o petalǎ
în nectarul tǎu:

linişte de pian.

*

mi se scurge polenul
din inimǎ

când îmi amintesc
poveştile albinelor -

a te iubi
e semn cǎ încep
sǎ mǎ ofilesc.

*

te rog,
ghiceşte-mi în frunze

cǎ voi fi destul
de norocoasǎ

încât la iarnǎ
sǎ îmi rǎmânǎ încǎ vie

amprenta
într-un fagure de miere.

No comments:

Post a Comment