alături

braţelor şi picioarelor mele
le-o ia gura pe dinainte
iar umerii mei sfidează liniştea încăperii
cu vanitatea formei lor ca un semn de întrebare.

cer socoteală
cuiva absent şi care a picat testul de omnipotenţă,
cer socoteală că te-am cunoscut pe tine.

pe tine cu ţările tale fără graniţe.
pe tine cu lumea asta nouă mie
unde dacă vorbim aceeaşi limbă, suntem surori
şi dacă iubeşti, îţi dai voie să fii verb
pentru cel de lângă tine.
verbul din centrul unei poezii.

eu doar spun o poveste.
predau istorie personală.
nimic rău
într-un duş cu stropi de eliberare,
nu?

dar iată că tu
mi-ai privit adverbele exagerate
şi poate ai înţeles
mimica substantivelor mele nerostite.

tu

cu ţările tale fără graniţe,
tu cu lumea asta nouă mie
unde dacă vorbim aceeaşi limbă, suntem surori
şi dacă iubeşti, îţi dai voie să fii verb
pentru cel de lângă tine -

mă vezi
pe mine, aparent personajul negativ al scenariului.
prin lentila fumurie a ochilor mei;
mă vezi pe mine
cu degetele mele speriate
că eu sunt detaliul care a stricat basmul

şi mă îmbrăţişezi

de parcă nu ar conta că eu
am cerut socoteală cuiva absent
că te-am cunoscut pe tine.