împreună

alături de voi
mă îmbrac în prezenţă.

*

poate că amintirile mi se lipesc pe ochi
şi pare că mă înţeleg pe mine mai bine
aşa, într-o zi banală
cu soarele banal ca o monedă de 10 bani
pe cerul banal ca un perete nevăruit
între mine şi lume.

copilăriile mele neplânse
mă înţeapa încă, da.
şi totuşi, acum este altfel.

eu sunt
mai transparentă decât am fost vreodată.
mă aflu
alături de mai multe inimi decât am cunoscut vreodată.

frigul nu trece prin haina groasă
din împletituri şi vise împărtăşite
dimineaţa.

iar dacă primul destin
mi l-am scris la opt ani, să rimeze
cuvintele de om mare
pe care incă nu le înţelegeam

şi dacă acum cad din nou
în aceeaşi groapă
pe care cândva nici nu o vedeam -

pot păstra foaia asta mâzgălită din fiinţa mea
undeva, într-o cutie din abanos plină cu lucruri preţioase

şi mă răzgândesc.

am tot ceea ce caut.
dimineaţa este tot ceea ce mă prefac că visez.
voi rămâneţi lângă mine
când eu încerc din greu să mă lipesc de absenţa
cuiva căruia a pleca nu îi trece nici prin gând.

*

uneori mă poreclesc singurătate

ca şi cum aş fi închisă fără niciun lacăt
după gratiile creativităţii.

uneori, de dragul seminţelor, plâng
când îndrăznesc să mă bucur de fruct

şi uneori râd a omniscienţă
când, aşa cum mă aşteptam,
într-o toamnă, florile se ofilesc
şi în grădina sufletului meu.
ţin sus şi tare că nu mai am încredere
în grădinar.

uneori mă condamn
la îngheţ
prin fuga departe
de miile de flăcări mici
pe care le-am primit
cadou.

*

şi, uneori, mă uit în oglindă
şi văd
că am primit câte o bucăţică de aură
din atâţia sori, încât
chiar dacă mă înţeapă o sută de copilării neplânse,
nici nu am de ce să pun problema
frigului

iar grădinarul mi-a dăruit o grădină
mai bogată, mai vie
decât raiul
însă tot ce e viu moare
şi rămân eu, fotografie a tot ce a fost vreodată bun în viaţă
şi voi, atâtea grădini
şi atâtea flăcări în inimă.

*

chiar când îmi tac cântecul,
voi îmi sunteţi
cel mai frumos ritm.