s-a amărât cafeaua când a auzit
noaptea curgându-mi încă prin vene,
cascadă care te provoacă să o domesticești
apoi fuge, se strecoară printre pietre
și plesnește pământul nepângărit încă de tălpi
și de visuri ce rămân tot mai departe în spate..
e nevoie de multe și lungi minute
ce se topesc adesea în ore
rătăcite-n grabă într-un pătrat pe calendar,
iar în unele zile nici până se satură soarele
nu îmi dau seama
ce miracol este să poți
irosi un an proaspăt, abia scos din cuptorul stelelor,
ca să ploi peste un singur om care dansează.
No comments:
Post a Comment