moartea mea ridică o perdea de putere
în trupul celui ce mi-a pus capăt zilelor -
crima sa cu intenții materne
încalcă legea gravitației,
complice cu pleoapele
care se visează zburând ușoare
peste dimineți și hârtii mâzgălite:
împreună vom naște o stea.
dar cât timpul își relaxează mușchii
și respiră adânc din ochi, vede
că prea rar reușește să privească
prezentul drept în inimă, iată
cât de lipicioasă este amintirea -
se lipesc secundele de ea
ca licuricii
căci cine mănâncă monștri de vii
țipându-i din carne după îndurare,
nu poate iubi cu adevărat zeii.
No comments:
Post a Comment