și apusurile sunt poezie.
curge din soare sânge
de lumină destrămată - ce
poate fi mai viu?
(decât ceva care moare)
pământul cu norii lui
pleacă. ezită. aleargă în pas de vals
pretinzând că soarele moare
sau că cel puțin i se deșiră din ființă
fire trandafirii din ceea ce
doar prin propria atmosferă
se vedea ca fiind lumină.
dar nu ai cum să îl contrazici
când se vaită că-i doar o piatră a beznei
și că in fruntea lui de cer, se surpă norii
să îi facă loc zilnic-muritorului dumnezeu
în argintul viu din măruntaiele lor
rupte de dorul unui acasă demult demolat.
No comments:
Post a Comment