doare aşteptarea aia mucegăită
din minutele lipicioase
când nu te ridici de pe
scaunul incomod de tablă
deşi ştii
că ai pierdut trenul.
te smulg din tine
amintirile despre
călătoria pe care urma să o faci.
numele nou cu care avea să
te boteze
o persoană la întâmplare,
purtând o mască oarecare -
dar tu ţi-l aleseseşi,
ajunseseşi să îl cunoşti
ca pe rarele fire albe pe
care le-ai căutat obsesiv în oglindă
ca să îţi dovedeşti că ai
avut destul timp
să valorezi ceva.
aştepţi
ca o pasiune arzândă.
pe rugul unui singur atom
de speranţă
încerci să te transformi
în sacrificiu
pentru anii pe care i-ai
dăruit
şi care ţi-au răspuns
"adio" când ţi-ai luat la revedere,
pentru sufletul pe care ai
mizat tot ce nu aveai încă
şi pentru că ai uitat cui
îi erai, de fapt, dator
lumina pe care ai lăsat-o
să se stingă în ochi de copil -
aşa că ai aruncat
flăcările din tine ca pe nişte gunoaie
în măruntaiele cuiva deja
ghiftuit de iubire.
No comments:
Post a Comment