semioniric

îmi amintesc

o noapte de primăvară

cu gust de fără-cuvinte

proptită de buzele mele

alfabetizate doar în limba

înmuguririi.

îmi amintesc

golul din stomac

în care am căzut

ca într-un film mut

cu explozii

unde dispărea lumea

sub o eclipsă lunară

de trădare.

îmi amintesc

nodurile de sânge zbătându-se în gât

care au pornit la război cu iubirea

când căldura s-a învechit

şi a început să îmi pută a rece între vise

şi m-am trezit şi am văzut

că nu visasem. povestea din cartea pielii mele

nu mai era citită de nimeni.

mă scufund în peisaje uitate

ca într-un purgatoriu

pe care am învăţat să îl numesc acasă

căci pentru ce simţi

când nu poţi vorbi dar deja decizi

că tu nu vei înflori,

nu există cuvinte.